In repetate randuri ne-au fost semnalate nereguli cu privire la atitudinea functionarilor publici si in principal dificultatile intampinate in obtinerea PPSN-ului.

In acest context reprezentanti ai organizatiei au participat la o discutie cu reprezentanti ai biroului Ombudsmanului din Irlanda. S-au discutat problemele sesizate de romani in general si optiuni de rectificare a unor neajunsuri din sistem. Cei de la Ombudsman au fost surprinsi sa afle ca romanii intampina probleme in obtinerea PPSN-ului, deoarece la biroul lor nu a fost inregistrata nici o sesizare impotriva celor de la serviciile sociale care se ocupa de inregistrarea cererilor si emiterea numerelor respective.

Am cerut sfaturi si dansii au subliniat ca e foarte important ca fiecare sa-si noteze data, ora, ghiseul la care sunt programati, iar daca functionarul public nu are afisata legitimatia cu numele – care este o cerinta legala – si nici nu vrea sa se recomande, e indicat sa retineti cateva semnalmente pentru persoana respectiva. Primul pas dupa refuzarea PPSN-ului este inaintarea unei plangeri catre Departamentul de Asistenta Sociala si motivarea faptului ca aveti nevoie de PPSN si mai ales pentru ce aveti nevoie. Plangerea se poate face la adresa de e-mail: cis@welfare.ie

Daca raspunsul dat este nefavorabil, atunci exista doua posibilitati:

  • 1. Sa inaintati o plangere oficiala celor de la Ombudsman, accesand pagina de internet a biroului.
  • 2. Sa contactati organizatia noastra pentru a va oferi asistenta gratuita cu plangerea.

Mentionam ca plangerile la Ombudsman se pot face doar individual, insa organizatia noastra a obtinut o derogare de la biroul Ombudsman pentru a reprezenta pe orice roman care se considera nedreptatit de serviciile oferite de functionarii publici, aici incluzand si refuzul eliberarii unui PPSN.

Pentru informatii suplimentare nu ezitati sa ne contactati, fie direct la birou (School Street, Dublin 8) in zilele de joi, intre orele 9:30 si 16:00, sambata intre orele 17:00 si 19:00, sau la adresa de e-mail romanian.org@gmail.com , dar si la numarul de telefon 0858230838.