*** ATENTIE LA FRAUDELE CU CHIRII ***

Se stie deja ca Irlanda si in special Dublinul se confrunta cu o criza de locuinte de inchiriat. Aceasta cerere in crestere a dat idei unor oameni lipsiti de orice urma de moralitate, astfel incat tot mai des aflam de oameni pacaliti de anunturi atragatoare de chirii.

Cum functioneaza? Va prezentam mai jos scenariile intalnite de noi.

  1. Se posteaza un anunt cu o casa sau camera de inchiriat, cu poze reprezentand o locuinta de vis, la un pret foarte mic. „Proprietarul” de regula spune ca trebuie sa plece din Irlanda sau ca locuieste deja in afara Irlandei si vrea sa gaseasca pe cineva pe termen lung care sa stea acolo si sa aiba grija de locuinta, de aceea pretul e mic. Propune sa trimita cheile prin posta, urmand ca victima sa transfere prima luna de chirie si garantia, prin western union, dupa primirea cheilor, urmand ca mai apoi sa se intalneasca cu un agent care sa-i arate casa. Bineinteles ca agentul nu exista si foarte probabil nici locuinta. Au fost cateva persoane care s-au regasit in situatia in care au transferat banii si au asteptat sa-i sune agentul. Nu a mai sunat nimeni si „proprietarul” nu a mai fost de gasit.
  2. Se face o pagina falsa care arata exact ca si cea de la AirBnb, cu un link ce deschide o pagina anume de la o locuinta. Tot asa, pretul foarte atractiv, camerele sau camera arata „ca-n filme”, dar proprietarul trebuie sa plece urgent din Irlanda. Link-ul este facut de persoane pricepute, astfel incat daca dai click pe logo-ul AirBnb, se deschide pagina originala, insa daca veti cauta pe site-ul original AirBnb locuinta respectiva, nu o veti gasi. Dar putini stiu asta. Isi pun sperantele in imagini false si se bucura ca au prins un chilipir. Mai departe se cere transferul banilor prin western union ca garantie, urmand sa se faca vizionarea casei. Dupa ce-si primeste banii „proprietarul” dispare.
  3. Aceasta varianta e cea mai intalnita la romani. Anunta ca au de dat o casa in chirie, arata poze, tot ce trebuie, se chiar intalnesc cu oamenii in fata locuintei, dar sub pretext ca inca nu au plecat chiriasii vechi, nu intra in casa. Cer garantia si depozitul de la victima, garantand cu copii de pe buletin si lasand cheile la chiriasi, spunandu-le sa revina in 3 zile cand e casa disponibila. Copiile de pe buletin sunt false si casa e locuita de cu totul altcineva. Au fost cazuri in care oamenii au mers cu lucrurile la „noua locuinta”, ca sa descopere ca acolo locuia o familie ce detinea casa. Ajunsi la Garda, oamenii au aflat ca nu sunt singurele victime si ca actele date „ca garantie” sunt false.
  4. Aceasta varianta este folosita in special pentru cei ce vor sa se mute in Irlanda. Oamenii nestiind cum stau lucrurile aici, se bucura ca au gasit usor o locuinta la un pret decent. Sunt informati ca e criza de locuinta si cererea e mare si li se cere garantia in avans pentru pastrarea apartamentului pentru cand vor ajunge in Irlanda. Banii se transfera prin western union si cand ajung in Irlanda, victimele raman si fara bani si in mijlocul strazii.

Daca mai stiti si alte scenarii, nu ezitati sa ne contactati pentru a le adauga la aceasta lista. Ce puteti face pentru a evita astfel de situatii? Va oferim cateva sfaturi, insa lista ramane deschisa pentru propunerile voastre.

  • NICIODATA nu transferati bani unui „proprietar” sau „agent” prin western union! Este cea mai simpla metoda de a se face pierduti cu banii.
  • Niciodata nu dati banii pana nu vedeti casa (si interiorul) si va asigurati ca e cu adevarat de inchiriat.
  • Nu dati bani pana nu semnati contract si primiti chitanta.
  • Cereti chitanta de fiecare data cand platiti chiria, daca o platiti cu bani in mana si nu prin transfer bancar. Mai exista si varianta cartii chiriasului (rent book), care sta la chirias si e semnata de proprietar la fiecare termen de plata.
  • Asigurati-va ca persoana care ofera casa in chirie are acest drept. De multe ori sunt chiriasi care subinchiriaza, desi nu au acest drept.
  • Acceptand sa va mutati in chirie fara sa semnati contract va supuneti riscului de a ajunge in strada oricand, fara explicatii si fara nici un drept de a lua masuri legale. Totodata, locuind intr-o casa sau camera fara contract nu aveti nici un drept din punct de vedere legal. Sunteti la mila „proprietarului”.
  • Nu dati avans pentru pastrarea unei case decat daca e vorba de o agentie autorizata si aveti confirmarea ca veti primi casa in chirie.
  • Daca va sunt oferite link-uri catre pagini cu locuinte, asigurati-va ca site-ul este veritabil. Cautati numele site-ului pe internet si cautati locuinta respectiva pe site-ul original.
  • „Proprietarii” pun anunturi cu preturi aproape la jumatate fata de o chirie normala. RETINETI! – Daca e prea frumos sa fie adevarat, cel mai probabil ca nu e!

Nu uitati ca echipa organizatiei noastre va sta la dispozitie cu informatii si sfaturi cu privire la drepturile si obligatiile chiriasilor. Totodata, va rugam sa transmiteti aceste informatii importante prietenilor si cunostintelor care se gandesc sa emigreze, indiferent ca e in Irlanda sau alta tara. Si cel mai important, sa nu trimita bani de chirie prin western union.

© Grupul Romanilor din Irlanda

La ce sa ne asteptam duminica

                                                                                 poza preluata de pe DublinLive

Suntem imediat dupa plecarea furtunii de zapada si frig, cu zapada care se topeste si ploile care se vor extinde incet in Irlanda. Cum se prezinta situatia din punct de vedere al transportatorilor:

  • Dublin Bus – majoritatea rutelor revin la normal, insa exista rute care au restrictii si devieri in zonele inca afectate de zapada acumulata zilele trecute. Programul de operare e normal, iar autobuzele turistice si-au reluat activitatea. Pentru detalii specifice unor anumite rute, consultati site-ul operatorului.
  • LUAS – Linia verde va deveni operationala de la ora 11:00, insa doar intre Sandyford si Parnell, cu o frecventa de 30 de minute intre tramvaie. Pe linia rosie se circula intre Red Cow si The Point, cu o frecventa de 30 de minute, iar statia Connolly ramane inchisa azi. Portiunile de traseu inchise se vor deschide dupa o inspectie a liniilor si a platformelor din statii.
  • Irish Rail – azi se intra in normal pe majoritatea rutelor, exceptie facand rutele ce merg spre sud, de la Dublin la Roslare. De maine vor opera toate rutele.
  • Bus Eireann – compania a anuntat ca sunt operationale toate rutele, insa sunt intarzieri in zonele care au fost mai grav afectate.
  • Dublin Airport – toate companiile aeriene au anuntat ca azi vor avea zborurile conform programului. De asemenea Cork Airport opereaza conform programului.
  • Dublin Port – activitatea a revenit la normal.

Asa cum anuntam ieri, scolile se vor deschide maine in toata tara. Totusi, directorii pot decide la nivel local sa nu reia cursurile, in functie de conditiile meteorologice. Din pacate e posibil sa avem parte de inundatii in unele zone, in special in locurile unde canalizarile sunt blocate sau nu fac fata ritmului de topire a zapezii.

Duminica placuta va dorim!

© Grupul Romanilor din Irlanda

Am iesit de sub cod rosu! Ultimele noutati.

UPDATE 13:50: Ministerul educatiei a anuntat ca toate scolile si institutiile de invatamant vor relua cursurile de luni, insa fiecare institutie va putea lua o decizie diferita in functie de circumstante.

UPDATE 13:30: Cei de la Luas au anuntat ca nu vor relua transportul in comun nici pe linia rosie deocamdata. Se lucreaza la mentenanta si nu se stie cand vor putea circula tramvaiele.

Dublin Bus circula, dar numai pe strazile principale, cu deviatii si intarzieri.

 

Azi la ora 9:00 a incetat avertizarea de cod rosu pentru frig si ninsoare. De acum vremea se va incalzi treptat, iar autoritatile se asteapta la inundatii cauzate de topirea zapezilor. Companiile de transport au decis reluarea operatiunilor, dupa cum urmeaza:

  • Dublin Bus – compania a anuntat ca isi va relua activitatea incepand cu ora 12:00, insa vor exista devieri de traseu si intarzieri pe unele rute.
  • Luas – doar linia rosie va fi operationala azi incepand cu ora 13:00 si doar intre statiile Red Cow si The Point. Tramvaiele vor circula cu la intervale de 30 de minute. Compania nu a decis daca si la cat vor pune in functiune linia verde, dar vom reveni cu update.
  • Irish Rail – trenurile vor incepe sa circule in intervalul 12:00 – 14:00, liniile spre sud fiind monitorizate atent pentru ca exista riscul inundarii terasamentului.
  • Bus Eireann – comapnia a anuntat ca sunt reluate multe din rutele normale, cu intarzieri si unele anulari in zonele mai grav afectate. Pentru a vedea detalii cu privire la o cursa anume, verificati pagina operatorului.
  • Dublin Airport – peste 140 de zboruri au fost anulate deja azi, iar zborurile inca programate vor inregistra intarzieri. Este recomandat sa verificati cu operatorul aerian daca aveti bilet pentru azi, pentru a nu merge degeaba la aeroport.
  • Aeroporturile din Cork si Kerry – aceste doua aeroporturi sunt inchise cel putin pana la ora 12:00.
  • Porturile – desi sunt deschise porturile, unele curse au fost anulate. Este indicat sa verificati direct la compania de transport daca aveti bilet pentru feribot.

Magazinele vor incepe sa redeschida, dupa cum urmeaza:

  • Lidl – majoritatea magazinelor din zonele afectate se vor deschide azi la ora 10:00 si se vor inchide la ora 18:00. In zonele neafectate magazinele functioneaza la program normal.
  • Tesco – in zonele afectate magazinele se vor deschide la ora 11:00. In Arklow, Gorey, Wexford si Wicklow magazinele se vor deschide la ora 12:00, iar in zona Waterford si magazinele Express din zonele afectate se vor deschide de la ora 16:00.
  • Aldi – asa cum s-a mentionat de ieri, magazinele s-au deschis azi la ora 9:00.
  • Magazinele Moldova – conform paginii lor de facebook, toate magazinele se vor deschide la ora 12:00.
  • Marile centre comerciale se vor deschide azi la diferite ore, in functie de zona in care se afla si in functie de conditiile meteorologice.

Asadar, dupa bocanci de iarna ne pregatim sa incaltam cizmele impermeabile pentru ca se anunta inundatii si ploi pentru zilele ce urmeaza. Week-end placut va dorim!

© Grupul Romanilor din Irlanda

S-a extins codul rosu!

Agentia Nationala de Meteorologie a anuntat ca se extinde codul rosu de zapada si gheata pana sambata dimineata la ora 9:00. Ninsorile vor continua sa cada in abundenta si in aceasta seara, continuand probabil pana duminica, conform afirmatiilor meteorologilor.

Sute de zboruri au fost anulate si tara s-a oprit in loc datorita acestui val de zapada si vreme rece. In multe zone au fost caderi de curent, insa ESB a anuntat ca se lucreaza la defectiuni pentru remedierea situatiei. Pentru maine, acestea sunt informatiile cunoscute la aceasta ora:

  • Dublin Bus – vor relua o parte din servicii maine, incepand cu ora 12.00, insa cu diversiuni si intarzieri majore. Totodata mentinerea autobuzelor in circulatie va fi conditionata de vreme.
  • Luas – compania va lua dimineata decizia daca vor circula tramvaiele. Chiar si asa, acestea nu vor porni mai devreme de ora 9 si nu vor circula pe toata lungimea retelei. Totodata tramvaiele vor circula foarte rar.
  • Irish Rail – circulatia trenurilor se va relua la ora 12.00 daca vremea o va permite si daca nu se vor descoperi probleme in cadrul inspectarii liniilor in aceasta noapte.
  • Dublin Airport – aeroportul se va deschide maine dimineata, insa multe zboruri sunt deja anulate de companiile aeriene. Daca aveti bilete pentru maine, e indicat sa verificati la companie daca zborul se va efectua.
  • Bus Eireann – unele curse se vor relua maine, cu restrictii si intarzieri. Compania va reveni cu detalii dimineata dupa ce va afla care e starea drumurilor publice.
  • TESCO – magazinele se vor deschide maine la ora 9:00 in toata Irlanda, exceptie facand zonele afectate de codul rosu, unde magazinele se vor deschide la ora 11:00.
  • ALDI – daca vremea permite, magazinele Aldi se vor deschide maine la ora 9:00.
  • LIDL – multe magazine au fost deschise si azi, iar de maine vor intra in program normal daca vremea o permite.

Va reamintim ce drepturi aveti daca trebuia sa zburati zilele astea cu avionul. In cazul anularii de acest gen – forta majora – compania aeriana nu trebuie sa plateasca nici un fel de compensatie. Insa trebuie sa ofere pasagerilor asistenta ce consta chiar in cazare, pentru cei ce nu au unde sa stea si un loc in primul avion disponibil. Alternativ, pasagerii pot opta sa-si primeasca inapoi banii de bilet, in caz ca nu mai are rost calatoria. Pentru reprogramare, contactati operatorul aerian cu care trebuia sa calatoriti.

© Grupul Romanilor din Irlanda

Irlanda „inchisa” pana sambata

Revenim cu noi informatii referitoare la situatia din Irlanda cauzata de „Emma and The Beast”. Practic aceasta tara este „inchisa” de la ora 15:00 cand s-au oprit toate mijloacele de transport in comun, s-au inchis toate magazinele si codul rosu a intrat in vigoare. Ce trebuie sa stiti despre aceasta situatie:

  • Toata lumea este sfatuita sa nu iasa din casa incepand cu ora 16:00 si pana maine la ora 15:00 deoarece conditiile meteorologice asteptate pot produce pierderi de vieti.
  • Dublin Airport – toate zborurile au fost anulate, aeroportul ramanand inchis pana sambata dimineata. Cei afectati de anularea zborurilor au optiunea de a cere banii inapoi pe bilet sau sa se reprogrameze gratuit pentru a zbura la o alta data.
  • Dublin Bus nu a circulat azi si nu va circula nici maine, toata ziua
  • Luas a circulat azi pana la amiaza, dupa care au suspendat programul de functionare. Au anuntat ca nu vor circula nici maine, toata ziua.
  • Bus Eireann a anulat toate cursele, pe tot teritoriul Irlandei pana sambata.
  • Irish Rail a anuntat ca nici un tren nu va circula pana sambata dimineata.

IMPORTANT PENTRU ANGAJATI! Pentru ca au fost asemenea intrebari, va informam ca angajatorii nu au obligatia sa isi plateasca angajatii pe perioada in care stau acasa din cauza furtunii, daca locul de munca e operational. Daca locul de munca e inchis din cauza conditiilor meteorologice, angajatorii au obligatia sa plateasca angajatii ca si cum ar fi la munca. Exceptie sunt cazurile in care astfel de situatii sunt clar stipulate in contract. Mai multe detalii gasiti aici.

© Grupul Romanilor din Irlanda

COD ROSU emis de Met Éireann – UPDATE

Incepand cu ora 5:00 dimineata comitatele Dublin, Kildare, Louth, Wicklow si Mearh se afla sub cod rosu de frig si ninsoare. Codul este in vigoare pana maine la ora 12:00. Ninsorile au adus acumulari de pana la 10 cm, conform agentiei nationale de meteorologie, insa precipitatiile vor continua si pe parcursul zilei si deseara, acumulandu-se pana la 25 cm de zapada. Totusi, se preconizeaza ca doar acum va urma ce e mai rau.

UPDATE 17:30 – conform meteorologilor, maine va sosi in Irlanda furtuna Emma. Pentru ca vorbim de un curent cald si umed venind dinspre sud, se va intalni deasupra Irlandei cu „Beast from the East” care este un curent rece venit din Siberia. In spiritul umoristic al irlandezilor, meteorologii au numit fenomentul drept „Emma and The Beast”. Intalnirea celor doi curenti va produce caderi masive de zapada, motiv pentru care pe maine se anunta urmatoarele masuri:

  • Dublin Bus nu va circula deloc maine, iar in seara asta ultimele autobuze pleaca spre si dinspre centru la ora 19:00.
  • Bus Eireann a anulat toate cursele pentru restul zilei azi, iar cel putin maine nu va circula deloc pana vineri la amiaza.
  • Cum anuntam mai devreme, Irish Rail nu va mai circula de maine de la ora 14:00 pana vineri la ora 12:00.
  • Luas a anuntat ca vor opera azi pana la ultimul tramvai programat, iar maine vor circula tramvaiele pana la 12:00, la intervale de 30 de minute.
  • Dublin Airport a anuntat anularea a peste 400 de zboruri azi cu sanse foarte mari ca zborurile sa fie anulate in mare parte si maine.
  • Lantul de magazine Lidl a anuntat ca maine la ora 15:00 va inchide magazinele pana vineri la ora 13:00.
  • Toate cele 3 spitale de copii din Dublin au anulat toate programarile pe urmatoarele doua zile.
  • Tesco a anuntat ca azi va inchide magazinele din zonele afectate de codul rosu, la ora 18:00, iar maine, in aceleasi zone afectate de codul rosu, magazinele vor fi deschise intre 9:00 si 14:00. Magazinele se vor redeschide vineri la ora 13:00.
  • Pana nu se imbunatateste vremea nu asteptati sa vina postasul. Serviciile postale si livrarile sunt suspendate pe termen nelimitat (until further notice). Oficiile postale se vor deschide in intervalul 9:00 – 13:00, in functie de necesitati.
  • Road Safety Authority avertizeaza ca vizibilitatea se va reduce la 0 (zero) in timpul furtunii de zapada.
  • Oficialii Met Eireann mentioneaza ca ninsorile si viscolul vor persista pana duminica. Veste buna pentru cei ce iubesc peisajul alb.

Practic, asa cum se mentioneaza si in presa, de maine dupa-masa „se inchide Irlanda”. Noi va dorim tuturor distractie placuta si sa va imbracati bine! Va vom tine la curent aici cu noutatile.

 

UPDATE 13:35 – Se pare ca maine se asteapta vreme foarte nasoala. Acestea sunt principalele noutati:

  • Dublin Bus a anuntat deja ca nu va circula maine pe nici o ruta. Azi circula autobuzele doar pe rutele principale.
  • Ministrul educatiei a anuntat ca toate scolile din regiunile Leinster si Munster vor ramane inchise pana la sfarsitul saptamanii.
  • Irish Rail a anuntat ca vor asigura rutele in limita posibilitatilor pana maine la ora 14:00. De maine de la ora 14:00 nu va mai circula nici un tren pana vineri la ora 12:00.
  • Autoritatile recomanda tuturor persoanelor din zonele cu cod rosu, sa nu iasa din casa decat daca e strict necesar.

UPDATE 12:30 – Ryanair a anuntat anularea tuturor zborurilor pe ziua de azi. Aerlingus a anulat majoritatea zborurilor, intentionand sa pastreze in operatie doar zborurile translatlantice. Mai multe zboruri de la alte companii au fost anulate. E recomandat sa verificati cu compania aeriana daca zborul este anulat sau nu.

UPDATE 12:00 – Acestea sunt noutatile cu privire la situatia actuala din Irlanda:

  • Multe scoli, colegii si gradinite sunt inchise.
  • Camera de comert a Dublinului a indemnat angajatorii sa-i lase pe angajati sa stea acasa.
  • Transport aerian – peste 80 de zboruri au fost anulate pentru aeroportul din Dublin, printre care si cursa Ryanair spre/dinspre Bucuresti. Toate avioanele de pe aeroportul din Cork sunt intarziate la decolare si aeroportul din Shannon functioneaza normal.
  • Ministrul protectiei sociale a anuntat ca pentru saptamana asta alocatia pentru incalzire se dubleaza (fuel allowance)
  • Transport rutier – Bus Eireann a anuntat ca serviciile Expressway au revenit in operatiune, dar cu intarzieri pe traseu. Site-ul Dublin Bus este nefunctional insa sunt semnalate intarzieri majore si devieri pe majoritatea rutelor.
  • Transport feroviar – Luas anunta ca se circula pe toata linia verde cu o frecventa de 15-20 minute, in vreme ce linia rosie este suspendata intre Belgard si Saggart si frecventa tramvaielor pe linia rosie este de 10-15 minute. Irish Rail anunta ca toate serviciile sunt functionale, doar cu intarzieri la rutele de lunga distanta.
  • Met Eireann a extins codul rosu de frig si zapada pentru Munster si Leinster de maine pana vineri.

UPDATE 10:55 – Ryanair a anulat cursa de Dublin – Bucuresti – Dublin de azi, 28/02/18. Pentru cei ce aveau bilete, optiunile sunt de returnare a banilor sau reprogramare gratuita a zborului. Sa va anuntati prietenii, rudele, sa nu se porneasca spre aeroport.

UPDATE 9:40 – Noutati cu privire la conditiile de transport:

  • LUAS – tramvaiele circula pe toata lungimea rutelor cu o frecventa pe linia verde de 15-20 de minute, in vreme ce pe linia rosie frecventa e de 10-15 minute.
  • Dublin Bus – autobuzele de linie ruleaza cu intarziere si doar pe strazile principale. Autobuzele turistice nu circula.
  • Bus Eireann – unele rute au fost reluate, dar cu intarzieri. Verificati site-ul operatorului inainte de a calatori.
  • Dublin Airport – pistele sunt deschise si traficul a fost reluat, insa sunt intarzieri si unele companii au anulat zboruri. Verificati pe site-ul operatorului aerian si pe cel al aeroportului daca zborul este anulat.
  • Irish Rail – trenurile circula cu unele intarzieri, singura ruta inchisa fiind intre Cork si Cobh.

UPDATE 7:55 – Swords Express si-a anulat toate cursele inspre si dinspre Dublin.

UPDATE 7:30 – Urmatoarele modificari au aparut la transportul in comun:

  • LUAS – tramvaiele circula de la Sandyford pana la Broombridge pe linia verde in vreme ce pe linia rosie tramvaiele circula doar de la Red Cow la The Point. Tramvaiele circula foarte rar.
  • Bus Eireann – Toate serviciile Expressway din Dublin sunt anulate, iar cele ce vin spre Dublin se opresc la aeroport. Pe langa asta, foarte multe rute sunt anulate.
  • Irish Rail – sunt usoare intarzieri de la Maynooth pana la Grand Canal, din cauza unor lucrari, in vreme ce DART-ul este punctual. Totodata compania de transport feroviar a anuntat ca vor returna banii pe bilete pasagerilor ce aveau planificat sa circule de azi pana vineri cu trenul dar trebuie sa-si anuleze calatoria din cauza conditiilor meteorologice.
  • Dublin Bus – serviciile inca opereaza, dar numai pe drumurile principale si cu mari intarzieri
  • Dublin Airport – Peste 30 de zboruri au fost deja anulate. Nu uitati sa verificati la compania aeriana daca aveti azi zbor.
  • Pe M50 se circula foarte greu conform celor de la Garda si RSA, cu multiple accidente semnalate deja de-a lungul autostrazii de centura.

Ministrul educatiei a spus ca decizia de a deschide sau a pastra scolile inchise apartine directorilor. Deciziile vor fi luate in functie de conditiile meteorologice din zona respectiva.

UPDATE 7:15 – Luas a anuntat ca tramvaiele circula foarte rar din cauza vremii, iar drumurile sunt foarte aglomerate. Soferii sunt avertizati sa aiba grija deoarece sub zapada e un strat de gheata in parte parte a drumurilor. Nu uitati sa sunati la scoala pentru a verifica daca se tin orele azi. Dublin Bus a anuntat ca sunt probleme din cauza vremii si vor reveni cu detalii. In toate comitatele afectate de codul rosu nu circula autobuzele scolare.

La aceasta ora, conditiile de transport in comun sunt afectate dupa cum urmeaza:

  • Dublin Bus – Majoritatea rutelor sunt limitate la strazile principale, unele zone nefiind deservite de Dublin Bus din cauza acumularilor de zapada. Deocamdata nu sunt rute anulate.
  • LUAS – Operatorul anunta ca ambele linii vor aopera normal, serviciile nefiind afectate de conditiile meteo pana la aceasta ora.
  • Irish Rail – Transportul feroviar nu este afectat de conditiile meteorologice pana la aceasta ora.
  • Bus Eireann – Nu se mentioneaza nimic pe site-ul companiei de transport.
  • Dublin Airport – Pistele sunt inchise momentan, iar DAA recomanda oamenilor sa verifice daca nu s-a anulat zborul inainte de a porni spre aeroport. O serie de zboruri au fost deja anulate.

Sunt scoli care au anuntat parintii ca nu se vor tine orele azi. Inainte de a porni de acasa sunati la scoala sau gradinita pentru a verifica daca au deschis azi. Totodata aveti grija la legislatia in vigoare cu privire la conditiile de iarna, deoarece se dau amenzi inclusiv pentru necuratarea zapezii de pe plafonul masinii inainte de a porni la drum. Mai multe sfaturi si informatii gasiti aici.

Vom reveni cu update pe parcursul zilei.

© Grupul Romanilor din Irlanda

UPDATE – Cod rosu emis de Met Éireann

 

Agentia de meteorologie irlandeza, Met Eireann, anunta posibilitatea trecerii la cod rosu si ia in considerare propunerea inchiderii scolilor ca urmare a valului de frig ce urmeaza sa afecteze Irlanda. „The Beast from the East”, cum au numit generic acest val de frig si ninsoare, urmeaza sa loveasca Irlanda zilele urmatoare, iar Met Eireann spune ca exista posibilitatea ca frigul si ninsorile sa afecteze tara mai tare decat zapada din 2010.

Reveniti pe aceasta pagina pentru update-uri cu privire la vreme si masurile anuntate de autoritati.

*** UPDATE 28/0218, 6:15 – Incepand cu ora 5:00 dimineata comitatele Dublin, Kildare, Louth, Wicklow si Mearh se afla sub cod rosu de frig si ninsoare. Codul este in vigoare pana maine la ora 12:00. Ninsorile au adus acumulari de pana la 10 cm, conform agentiei nationale de meteorologie, insa precipitatiile vor continua si pe parcursul zilei si deseara, acumulandu-se pana la 25 cm de zapada. Totusi, se preconizeaza ca doar acum va urma ce e mai rau.

La aceasta ora, conditiile de transport in comun sunt afectate dupa cum urmeaza:

  • Dublin Bus – Majoritatea rutelor sunt limitate la strazile principale, unele zone nefiind deservite de Dublin Bus din cauza acumularilor de zapada. Deocamdata nu sunt rute anulate.
  • LUAS – Operatorul anunta ca ambele linii vor aopera normal, serviciile nefiind afectate de conditiile meteo pana la aceasta ora.
  • Irish Rail – Transportul feroviar nu este afectat de conditiile meteorologice pana la aceasta ora.
  • Bus Eireann – Nu se mentioneaza nimic pe site-ul companiei de transport.
  • Dublin Airport – Pistele sunt inchise momentan, iar DAA recomanda oamenilor sa verifice daca nu s-a anulat zborul inainte de a porni spre aeroport. O serie de zboruri au fost deja anulate.

Sunt scoli care au anuntat parintii ca nu se vor tine orele azi. Inainte de a porni de acasa sunati la scoala sau gradinita pentru a verifica daca au deschis azi. Totodata aveti grija la legislatia in vigoare cu privire la conditiile de iarna, deoarece se dau amenzi inclusiv pentru necuratarea zapezii de pe plafonul masinii inainte de a porni la drum. Mai multe sfaturi si informatii gasiti aici.

Vom reveni cu update pe parcursul zilei.

*** UPDATE 27/02/18, 20:40 – in mare parte a tarii au inceput ninsorile, iar temperaturile vor ajunge la -5 grade in mare parte, insa in Vest si Nord-Vest acestea vor scadea si mai mult. Si maine sunt asteptate ninsori datorita curentului venit dinspre sud ce se va intalni cu frontul de aer rece venit din Siberia.

*** UPDATE 27/02, 8:00 – autoritatile anunta soferii sa circule cu atentie pe drumuri datorita temperaturilor scazute ce au dus la aparitia poleiului. Azi se asteapta ploi in prima parte a zilei, urmand ca acestea sa se transforme in ninsori spre seara. Conduceti cu grija! Magazinele au fost luate cu asalt de oamenii care si-au facut provizii pentru zilele urmatoare, la ora inchiderii rafturile fiind goale la ora inchiderii magazinelor alimentare.

*** UPDATE 12:45 – Met Eireann a emis o avertizare de cod portocaliu de zapada si gheata pentru 7 comitate: Dublin, Carlow, Kildare, Laois, Louth, Wicklow si Meath. Codul intra in vigoare de maine (marti) de la ora 15:00 si se va pastra pana miercuri la ora 11:00.

*** UPDATE 11:40 – Cum se asteapta sa evolueze vremea in zilele ce urmeaza:

  • Azi, 26/02/18 – temperaturi maxime intre 2 si 6 grade celsius. Posibilitate de ninsoare trecatoare. La noapte temperaturile vor scadea pana la -5 grade celsius.
  • Marti, 27/02/18 – ploaie si lapovita in unele zone din Irlanda cu temperaturi maxime situate intre 3 si 6 grade. Spre seara ploaia si lapovita se va transforma in ninsoare in vreme ce temperaturile vor scadea din nou pana la -5 grade.
  • Miercuri, 28/02/18 – se asteapta frig puternic in toata tara cu temperaturi maxime cuprinse intre -1 si 2 grade si ninsori in mare parte a tarii. Ninsorile se vor intensifica spre seara si temperaturile vor scadea pana la -7 grade.
  • Joi, 01/03/18 – se preconizeaza ca in aceasta zi se vor inregistra cele mai mici temperaturi, cu maxime urcand pana la 1 grad. Ninsori abundente sunt asteptate in mare parte a insulei, insa partea de sud a va fi cea mai afectata. Joi noaptea va aduce cele mai mari ninsori si se asteapta ca acestea sa afecteze transporturile.
  • Vineri 02/03/18 – conform Met Eireann, in aceasta zi ninsorile abundente vor afecta partea centrala si de nord a insulei, insa se asteapta ca pe vineri dupa-masa sa se insenineze.
  • Deocamdata este instaurant un cod galben de catre cei de la Met Eireann, insa cel mai probabil se va trece la cod rosu in zilele ce urmeaza. Vom reveni cu detalii.

 

*** OBTINERE PERMIS DE CONDUCERE – MODIFICARE IMPORTANTA ***

Conform site-ului autoritatii de siguranta rutiera (Road Safety Authority), incepand cu data de 9 aprilie 2018 singurul act de identitate acceptat pentru obtinerea, preschimbarea sau reinnoirea permisului de conducere va fi cardul de servicii publice (cardul PPS). Aceasta masura este menita sa reduca riscul fraudelor si folosirea de acte false la obtinerea permiselor de conducere.

Aceasta modificare va usura procesul de obtinere a numarului PPS pe motiv de schimbare sau obtinere permis de conducere.

© Grupul Romanilor din Irlanda

Cum sa obtii acte notariale gratis

De multe ori vedem persoane care adreseaza pe grupurile de romani intrebari prin care cauta un notar roman in Irlanda. De cele mai multe ori primesc raspunsul corect, si anume ca nu exista notar roman in Irlanda, altul decat sectia consulara care elibereaza acte notariale valabile in Romania.

Din pacate se intampla ca unele persoane sa-si recomande prietenii translatori ca fiind notari romani. Asa am aflat ca au fost persoane care au apelat la o astfel de persoana recomandata, si bineinteles ca in loc sa ii spuna persoanei ce avea nevoie de procura sau declaratie ca aceasta se poate obtine gratuit de la sectia consulara, a facut actul dorit, a incasat bani, ca mai apoi persoana sa trebuiasca sa mearga cu actul respectiv la apostilat, tradus si legalizat in Romania, ajungand la o cheltuiala de aproape 100 de euro pentru un act ce-l putea obtine gratuit de la sectia consulara.

Este bine de retinut ca doar sectia consulara poate emite acte notariale cu valabilitate directa in Romania, fara a fi nevoie de legalizari, supralegalizari sau traduceri. In plus, majoritatea serviciilor sunt gratuite, iar aplicatiile pentru aceste acte se fac pe www.econsulat.ro. Va reamintim ca voluntarii organizatiei noastre ofera asistenta gratuita celor ce au nevoie de ajutor cu aplicatiile pe econsulat.

© Grupul Romanilor din Irlanda

Credite ipotecare de la consiliile locale

Veste buna pentru cei interesati sa-si cumpere o locuinta in Irlanda. Datorita unui nou plan finantat de stat, cei ce nu au detinut nici o locuinta pana acum si nici nu-si permit un credit de la banca, pot apela la consiliul local de care apartin pentru a accesa un imprumut ipotecar.

Desigur, sunt cateva conditii de care trebuie sa tineti cont inainte de a porni demersurile, dupa cum urmeaza:

  • acest tip de credit este destinat exclusiv persoanelor ce doresc sa cumpere pentru prima data o locuinta (first-time buyer) si care n-au detinut niciodata o locuinta in Irlanda
  • varsta aplicantului trebuie sa fie intre 18 si 70 de ani
  • aplicantul principal trebuie sa fie angajat de cel putin 2 ani, iar daca exista sot/sotie pe aplicatie, acesta/aceasta trebuie sa fie angajat/angajata de cel putin 1 an
  • venitul aplicantului sa nu fie mai mare de 50.000€/an daca aplica singur sau 75.000€/an pentru soti, cumulat
  • daca e vorba de liber profesionisti (self employed), atunci trebuie prezentata situatia financiara pe ultimii 2 ani
  • trebuie prezentate 2 refuzuri sau oferte de imprumuturi prea mici de la 2 institutii financiare – banca sau credit union
  • trebuie sa locuiti in casa sau apartament dupa ce-l cumparati
  • imprumutul poate acoperi maxim 90% din valoarea locuintei ce doriti sa o cumparati
  • locuinta sa nu coste mai mult de 320.000€ in comitatele Cork, Dublin, Galway, Kildare, Louth, Meath si Wicklow sau 250.000€ in restul tarii

Un avantaj major al acestui credit ipotecar este dobanda situata sub media dobanzilor practicate de celelalte institutii financiare. Aplicantii vor avea trei optiuni de dobanda:

  1. dobanda fixa de 2,02% pentru imprumuturi rambursate in maxim 25 de ani
  2. dobanda fixa de 2,27% pentru imprumuturi rambursate in maxim 30 de ani
  3. dobanda variabila de 2,32% in primul an, pentru imprumuturi rambursate in maxim 30 de ani

Avantajul la dobanda variabila o constituie faptul ca imprumutul se poate rambursa anticipat, iar ratele platite pot fi mai mari, fara a se plati penalizari. Proiectul demareaza in 1 februarie 2018. Pentru detalii suplimentare si datele de contact ale consiliilor locale participante, accesati site-ul Rebuilding Ireland.

© Grupul Romanilor din Irlanda